Supravieејuire -

Spre dimineață, vântul s-a domolit. Radu a ieșit din bârlogul de zăpadă, cu fața arsă de ger și mișcări de marionetă ruginită. Cerul era de un albastru crud, ireal de curat. Departe, în vale, a zărit o dâră subțire de fum.

Nu a alergat. A pășit rar, calculat, economisind fiecare gram de putere. Când a ajuns în dreptul primei cabane, nu a simțit euforie, ci doar o recunoștință profundă față de propriul corp care refuzase să cedeze. SupravieЕЈuire

Iarna în Munții Făgăraș nu iartă pe nimeni, iar Radu tocmai învăța această lecție în cel mai dur mod posibil. O rafală de vânt l-a izbit în piept, tăindu-i respirația, în timp ce albul orbitor al viscolului ștergea orice urmă a potecii. Era singur, iar muntele părea să se strângă în jurul lui ca o menghină de gheață. Spre dimineață, vântul s-a domolit

Dorești să continui povestea cu acestei experiențe sau vrei să schimbăm decorul într-un mediu urban de supraviețuire? Departe, în vale, a zărit o dâră subțire de fum

Orele s-au scurs într-o agonie de tremurături necontrolate. Pentru a rămâne treaz, a început să-și spună povești cu voce tare, să recite poezii uitate din școală, să-și planifice viitorul până la cel mai mic detaliu. Fiecare respirație era o victorie.

Avea nevoie de adăpost. Cu ultimele fărâme de energie, a început să sape în zăpada acumulată lângă o jepi. Nu era un iglu de poveste, ci o grotă strâmtă, suficientă cât să-l ferească de vântul care tăia ca un brici. Odată intrat, liniștea a devenit asurzitoare.

Supraviețuirea nu fusese un salt spectaculos peste abis, ci o succesiune de pași mici, făcuți atunci când totul îi spunea să se oprească. Radu era viu, iar muntele, tăcut, îi oferise cea mai importantă lecție: viața se măsoară în următoarea suflare.